Ideea înființării corului de copii a venit din partea liderilor de studiu de pe atunci – Anca Vatamanu, Mihaela Guriță și Geanina Hoșman. Din dorința de a da copiilor posibilitatea să slujească cât mai bine, liderii au căutat pe cineva care să le întindă o mână de ajutor. Așa s-a ajuns la fratele Petrică Moisuc. În luna martie a anului 2003 au avut loc primele repetiții. Entuziasmul copiilor și al liderilor se vedea la fiecare repetiție, dovadă faptul că numărul copiilor era în creștere.dumbraveni-inaugurare-281

Repetițiile aveau loc la subsolul bisericii, în două săli în care astăzi se desfășoară școala duminicală Betelino. Copiii erau împărțiți în două: vocea 1 și vocea 2. Cântările se învățau separat în cele două săli, iar spre finalul repetițiilor se adunau toți în sala mare pentru a cânta împreună. Cartea de cântări Din gura copiilor  aparținând  fundației Jubilate a fost cea mai apreciată de copii. Aproape fiecare cântare era precedată de o scurtă istorioară, ceea ce îi captiva și mai mult pe copii.

După aproape o lună de muncă, pe 27 Aprilie 2003, corul de copii a slujit pentru prima dată în biserică. Fiind încă în construcție biserica, spațiul pentru copii de la subsol era destul de restâns, dar nu îndeajuns cât să reprezinte o piedică în slujirea și creșterea lor spirituală. Dumnezeu a văzut nevoia și a purtat de grijă. Un an mai târziu, la 1 august 2004, în cadrul slujbei de inaugurare a noului locaș, copiii au slujit dintr-un loc spațios, special alocat corului de copii. 

dumbraveni-inaugurare-281


Din anul 2005 ne bucuram de implicarea fratelui Nicu Piu în lucrarea cu corul de copii.

Cor copii


Și astăzi, împreună cu liderii și dirijorii corului, ne bucurăm lucrarea pe care o face Domnul prin ei. Mulțumim lui Dumnezeu și liderilor care au sprijinit și au făcut posibilă înaintarea acestei lucrări, spre slava Lui.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s