Aleluia!

„După aceea, am auzit în cer un glas puternic de gloată multă, care zicea: Aleluia! Ale Domnului, Dumnezeului nostru, sunt mântuirea, slava, cinstea și puterea!” Apocalipsa 19:1

Pentru că am intrat în săptămâna în care sărbătorim înălțarea Domnului Isus la ceruri, vă propun să ne oprim la una din cele mai apreciate și ascultate lucrări, care are ca temă înalțarea și glorificarea Creatorului: corul Aleluia din oratoriul Messiah, scris de Georg Friedrich Händel.

În general, când vorbim de “oratoriu”, ne gândim la o lucrare vocal-simfonică care are la bază, de cele mai multe ori, un subiect sacru. Asta înseamnă că multe oratorii sunt construite pe întâmplări luate din Biblie. Händel s-a folosit mult de Biblie în scrierea oratoriilor sale (“Israel în Egipt”, “Iosif și frații săi”, “Saul”, “Samson”, “Solomon”).

Compunerea oratoriului Messiah i-a fost sugerată compozitorului de către Charls Jennens, profesor universitar de literatură, editor al pieselor lui Shakespeare și mare admirator al lucrărilor lui Händel. Într-o scrisoare, Jennens îi explicase prietenului său că vrea  să creeze o antologie biblică, pentru muzica lui. A ales texte din Vechiul și Noul Testament, având ca punct de plecare versiunea Bibliei publicată în vremea regelui Iacob. În timp ce mare parte a libretului provine din Vechiul Testament, mai exact din cartea prorocului Isaia, cele câteva texte din Noul Testament sunt luate din Matei, Luca, Ioan, 1 Corinteni, Evrei și Apocalipsa. La 22 august 1741, Händel a închis ușile casei sale din Londra, și a început să compună muzica pentru textele biblice trimise de prietenul său Jennens. Douăzeci și patru de zile mai târziu ( 14 septembrie), era gata una dintre cele mai apreciate compoziții muzicale ale istoriei: oratoriul Messiah. Lucrarea este una amplă, formată din 3 părți, iar corul Aleluia încheie cea de-a doua parte a oratoriului. Handel avea să spună mai târziu: „Dacă eram în trup sau afară din trup, atunci când am compus, nu știu”; iar când a terminat celebrul cor Aleluia, muzicianul a mărturisit „…am crezut că Cerurile se deschid în fața mea și însuși Dumnezeu cel Atotputernic, mă privește de pe Tronul Său, înconjurat de îngeri”. Când a fost cântat prima dată la Londra, regele George al II-lea făcea parte din auditoriu. Fiind foarte impresionat de profunzimea lucrării, în timpul corului Aleluia s-a ridicat în picioare. Din ziua aceea și până astăzi, ori de câte se cântă corul Aleluia, ascultătorii se ridică în semn de respect.

În unele biserici evanghelice, corul Aleluia  este interpretat după un aranjament făcut de un mare pianist american, pe nume Anthony Burger, care are o poveste impresionantă. La vârsta de 8 luni, în timp ce învăța să meargă ajutat de un modul de mers, a căzut într-o conductă de apă caldă suferind arsuri de gradul III pe mâini, față și picioare. În urma acestui accident medicii au estimat că băieţelul nu v-a mai putea să-şi folosească mâinile în viitor. În ciuda acestor previziuni, Dumnezeu l-a vindecat, aşa cum mărturiseşte el mai târziu. La vârsta de 5 ani este acceptat la conservatorul din Chattanooga, Tennessee. Considerat un copil minune, în decurs de câţiva ani a învăţat tot repertoriul clasicilor iar primul său album l-a înregistrat când avea 14 ani. În 1993 a intrat în Gaither Homecoming şi a rămas alături de ei până în 2006. Pe parcursul carierei sale, în concertele pe care le susţinea alături de Gaither, depunea mărturia sa despre felul miraculos în care Dumnezeu i-a vindecat mâinile.

În timpul unui concert, la 22 februarie 2006, a avut un atac de cord în timp ce cânta la pian „Ascultă Doamne cântecul meu”. A murit făcând ceea ce-i plăcea mai mult, cânta în cinstea Creatorului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s