Lista de cumpărături

Louise Redden, o femeie îmbrăcată sărăcăcios, cu o privire de om învins, a intrat într-o zi într-o băcanie. S-a apropiat de stăpânul magazinului într-un mod foarte umil și l-a întrebat dacă nu ar putea să-i de-a și ei pe datorie câteva alimente. I-a explicat cu glas ușor că soțul ei era foarte bolnav și că nu putea munci, și că aveau și șapte copii, care trebuiau hraniți. John Longhouse, băcanul, a privit-o de sus și i-a cerut să părăsească imediat magazinul său. Având însă în gând nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus: „Vă rog, domnule, o să vă aduc banii înapoi de îndată ce voi putea.” John însă îi spuse că nu-i poate da pe datorie, pentru că nu are credit deschis la magazinul său.

Lângă tejghea se mai afla încă un client, care a auzit discuția dintre cei doi. Clientul făcu câțiva pași înainte și îi spuse băcanului că o să acopere el costurile pentru orice are această femeie nevoie pentru familia sa. Băcanul răspunse parcă în silă: „Ai o listă cu cumpărăturile de care ai nevoie?” Louise a răspuns: „Da, domnule.”
„Bine – spuse băcanul – atunci pune-o pe cântar și eu o să-ți dau marfă de aceeași greutate cu lista dumitale.”

Louise, ezitând o clipă, cu privirea în jos, bagă mâna în geantă și scoase o bucățică de hârtie pe care scrisese ceva în grabă. Apoi puse cu grija bilețelul pe cântar, cu privirea tot aplecată. Ochii băcanului și ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cântarul stătea înclinat în partea cu hârtia. Băcanul, privind la cântar, s-a întors ușor către client și îi spuse mormăind: „Nu-mi vine să cred!”

Clientul a zâmbit, iar băcanul a început sa tot pună pe cântar alimente. Cântarul tot nu se echilibra, așa încat acesta tot punea pe el alimente, din ce în ce mai multe, până când pe cântar nu a mai încăput nimic. Băcanul ședea privind cu dezgust. În fine, smulse bucațica de hârtie de pe cântar, și o privi cu mare uimire.
Nu era vorba de o lista de cumpărături, ci era o rugăciune, care spunea așa:

„Iubite Doamne, Tu îmi cunoști nevoile, asa că eu le pun în mâinile Tale.”

Băcanul îi dădu femeii alimentele și privea în continuare tăcut, înmărmurit. Louise îi mulțumi și plecă din magazin. Celălalt client îi dădu băcanului o hârtie de 50 de dolari și îi spuse: „A meritat toți banii! Numai Dumnezeu știe ce greutate are o rugăciune.”

http://www.articolecrestine.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s