Jurnal de misiune: Mongolia

De pe câmpul de Misiune

 

  • Practica noastră în Mongolia

Mission in Mongolia.Salutări în Hristos!  Cu binecuvântarea Domnului am ajuns acasă, în România. Mulțumim Domnului pentru toate binecuvântările Sale și vouă tuturor celor care ne susțineți în rugăciune și prin diferite mijloace. Vrem să vă împărtășim în puține cuvinte, câteva din activitățile noastre din Mongolia.

  • Învățarea limbii locale

Mission in MongoliaÎn această perioadă am luat un curs de limba mongolă, care cuprindea 30 de ore. În modul acesta am putut să învățăm lucrurile elementare și de bază. Totodată am putut să și practicăm limba învățată. A fost și aceasta o experiență, să putem fi expuși la limba locală.

  • Tinerii și Adolescenții

Mission in MongoliaZiua de Sâmbătă era dedicată tinerilor și adolescenților. După un timp petrecut în învățarea limbii engleze, împărtășeam Cuvântul lui Dumnezeu. Am fost solicitat de fratele Păstor să mă ocup pe toată perioada șederii noastre acolo de partea spirituală a întâlnirilor noastre.

  • Slujirea în Biserică

Mission in Mongolia.Predicarea Cuvântului lui Dumnezeu a fost parte integrantă a practicii noastre în Mongolia. Au fost împărtășite mărturiile noastre personale, mărturia botezului cu Duhul Sfânt și de asemenea am fost integrați în coordonarea timpului de rugăciune de miercuri seara.

  • Despre botezul cu Duhul Sfânt

Mission in MongoliaMica biserică din Mongolia nu a experimentat încă botezul cu Duhul Sfânt. Pentru noi a fost o mare provocare să aducem câteva învățături cu privire la acest subiect. Lăsâdu-le în inima dorința aceasta, nădăjduim că Dumnezeu va turna din Duhul Sfânt peste ei.

  • Proiectul de ajutorare

Mission in Mongolia.În acest proiect am avut ocazia de a binecuvânta unele familii cu copii și oameni în vârstă, care erau în nevoie. De asemenea, am putut fi o binecuvântare și pentru câțiva studenți care aveau nevoie să-și plătească taxele școlare.
Mulțumim celor care ne-au ajutat să ne implicăm în acest proiect!

  • Cadouri pentru copii

Mission in MongoliaCu ocazia Sărbătorilor de Crăciun, copiii au fost partea centrală a activităților noastre. Împreună cu soția am fost implicați în distribuirea cadourilor din partea organizației Samaritan’s Purse.

 

Motive de Rugăciune:

  • Mulţumire pentru:
    • biruința Domnului în lucrare;
    • protecția Domnului în călătoria pe care am avut-o în Mongolia și la întoarcerea în România;
    • însoțirea Domnului în lucrare;
    • persoanele care ne-au susținut în rugăciune și financiar;
  • Cerere pentru:
    • protecția familiei noastre în continuare;
    • sarcina lui Rut;
    • mai mulți oameni care să mijlocească pentru noi în rugăciune;
    • o nouă ungere divină;
    • botezul cu Duhul Sfânt în bisericile din Mongolia;
    • întoarcerea noastră pe termen lung în Mongolia (intenționăm să ne întoarcem în Mongolia);
    • să ne însoțească semnele și minunile pe câmpul de misiune;
    • noi strategii și viziuni în misiune cu privire la poporul Mongol.

 

Matei 6:6        … și Tatăl tău care vede în ascuns, îți va răsplăti.

Iacov 5:16       Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.

Vă mulțumim în Numele Domnului Isus Hristos!

Marius Iacob

Autor: Lucian Iacob

Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s