Sărbătoarea Naşterii Domnului Isus

Ziua în care se naște umilința
  • Din veșnicie în veșnicie, Tu ești Dumnezeu și totuși ai venit în vremelnicie.
  • Dacă mă voi sui în cer, Tu ești acolo; dacă mă voi culca în Locuința morților, iată-Te şi acolo. Dacă voi lua aripile zorilor și mă voi duce să locuiesc la marginea mării, și acolo mâna Ta mă va călăuzi și dreapta Ta mă va apuca. Dacă voi zice: „Cel puțin întunericul mă va acoperi și se va face noapte lumina dimprejurul meu, iată că nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine, ci noaptea strălucește ca ziua și întunericul, ca lumina, Tu ești pretutindeni și totuși ai venit în spațiu limitat.
  • Tu eşti Duh, Tu eşti Dumnezeu nevăzut și totuși ai venit în materie, în trup.
  • Tu eşti Fiul lui Dumnezeu și totuși Te-ai făcut un prunc și Fiu al omului.
  • Iată că cerurile și cerurile cerurilor nu pot să Te cuprindă și totuși ai venit intr-o iesle.
Dumnezeu a luat această umilință şi a pus-o ca o virtute în viața creștinului!

Vă aşteptăm la slujbele divine dedicate acestei sărbători, unde ne vom închina şi vom slăvi pe Dumnezeu pentru Darul nespus de mare pe care îl are pentru noi. Slujbele vor avea loc duminică, 25 decembrie, de la ora 9 şi de la ora 17.

Daţi vestea mai departe!


Naşterea Mântuitorului

Autor: Lucian Iacob

Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s