CRĂCIUN  ÎN CER

gfhj
Dragilor,
Am bucuria să vă scriu căteva gânduri pentru că am o sărbătoare dublă în inimă.  Precum orice creştin sunt contaminat de  bucuriea nașterii Domnului Isus Hristos iar o altă  bucurie este să știu că am frați și surori care fac posibilă plecarea noastră în Mongolia.Știți când cerul sărbătorește? Cerul săbătorește atunci când un păcătos îl primește pe Domnul Isus în inima lui. Atunci tot cerul jubilează de bucurie.Există zile de Crăciun în cer, acolo unde este ținută slujba măreață a lui Hristos iar cu aceste prilejuri Hristos este glorificat, nu pentru că S-a născut într-o iesle, ci pentru că S-a născut într-o inimă frântă. Și aceastea sunt zile în care Păstorul aduce acasă oaia pierdută, pe umărul Lui, în care Biserica își mătură casa și găsește bănuțul pierdut, în care Tatăl aleargă înaintea fiului risipitor care se întoarce acasă  și apoi sunt adunați prietenii și vecinii ca să se bucure cu toții cu o bucurie de nedescris și glorioasă datorită unui singur păcătos care se pocăiește. (Charles.S.)

Dorim să ne îndeplinim misiunea plecȃnd în luna Februarie în Mongolia. Ne dorim să aducem bucurie în inimile oamenilor care sunt departe de Dumnezeu și să provocăm bucurie în Împărația lui Dumnezeu.

Mulțumim tuturor celor care sunt implicați prin diferite moduri de susținere în această lucrare misionară. Domnul Isus Hristos să fie sărbătorit în toate activităţile noastre!

Pentru donații folosiți conturile:

BANCA TRANSILVANIA
COD SWIFT:  BTRLRO22
LEI: RO20 BTRLRON CRT00G8971802
EUR: RO32 BTRLEUR CRT00G8971801
USD: RO45 BTRLUSD CRT00G8971802

RAIFFEISEN BANK 
COD SWIFT: RZBRROBU

LEI: RO50 RZBR 0000 0600 0793 3608
EUR RO33 RZBR 0000 0600 0793 3623
USD: RO59 RZBR 0000 0600 0793 3640

Menționați la fiecare donație: Iacob Marius & Rut     Tel. 0742637176

Motive de rugăciune:

– călăuzirea Duhului Sfânt în lucrare
– obținerea vizei pe termen lung
– înțelepciune divină în luarea decizilor

Marius, Rut & Patrick Iacob

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s