Unul dintre sfinții cei mai iubiți din istoria Bisericii este Francisc din Assisi. Cu toții știm câte ceva despre el. S-a remarcat prin modestia lui și bucuria de a trăi. Se spune despre el și despre comunitatea în care trăia că ținea cu strășnicie toate perioadele de Post. Într-o noapte, când fiecare călugăr era retras în chilia lui, a auzit gemetele unui frate; s-a ridicat și a mers înspre chilia de unde se auzea plânsetul. S-a apropiat de el și l-a întrebat: „Frate, ce-i cu tine?”. Călugărul a răspuns: „Plâng pentru că mor de foame”.
Francisc i-a trezit pe toți și le-a explicat că era bine să țină post, dar că nu puteau lăsa pe unul dintre ei să moară de foame. Și, cum nu era bine să-l lase pe fratele lor să mănânce singur, ca acestuia să nu-i fie rușine, se cuvenea ca toți să mănânce. Așa că i-a dus în sala de mese. Și masa s-a transformat într-o petrecere. E adevărat că pe mese nu era decât o pâine și câteva ridichi, dar se hrăneau mai mult cu bucuria de a fi împreună. Este bine să-i dai de mâncare celui flămând; dar e mult mai bine să împarți cu ceilalți o bucurie sinceră.
Este adevărat că împărțind azi o pâine simțim o bucurie creștinească, dar ne cuprinde disperarea gândindu-ne cum vom reuși să facem asta mâine. Este evident ca nimeni, niciodată, nu va fi în stare să repare tot răul din lume, dar eu îndrăznesc să spun următorul lucru: dacă e important să împarți o pâine cu ceilalți, este și mai important să o faci cu bucurie. „Cine are pâine, s-o împartă: cine are pâine și un surâs, să le dea pe amândouă. Cine are doar un surâs, să nu se simtă sărac și neputincios: să împartă zâmbete și dragoste”. Așa zice Jose Luis Martin Descalzo.
Să nu-ți pierzi niciodată puterea de a iubi, să nu-ți pierzi niciodată capacitatea de a prețui dragostea; pentru că pământul e rotund ca o monedă, și asta înseamnă că se învârte de mai multe ori și totul se întâmplă cu repeziciune; astăzi ești tu cel care oferă o pâine, mâine poți fi tu cel care o primești. Dar dacă este ceva ce nu se schimbă și te va urma, oricare ți-ar fi viitorul, acel lucru va fi zâmbetul și dragostea cu care tu oferi ceea ce primești. Pentru că foamea va reveni mâine, dar amintirea că ai fost iubit de cineva îți va rămâne înfloritoare în suflet.
Cu siguranță că i-a mai fost foame și după aceea călugărului, dar nu va uita niciodată gestul făcut din iubire de frații călugări când au stat cu el la masă la aceea oră târzie din noapte.
Părintele Pablo Larran Garcia
