Tot timpul am trăit cu impresia că mama mea este cea mai rea din lume. De când eram mică, mă obliga să mănânc ceva dimineață. Înainte de a pleca la școală, trebuia să beau măcar laptele, în timp ce alte mame nici nu se ocupau de asta. Îmi făcea un sandviș sau îmi dădea fructe pe când ceilalți copii își cumpărau cipsuri și mâncau tot felul de bunătăți. Ce tare mă mai supăram din cauza asta! Și cuvintele ei: „Mănâncă, haide! Nu lăsa lucrurile neterminate! Fă-le bine! Și încă o dată!” Și uite așa era mereu… A încălcat legile, e interzis să pui minorii să muncească, mă obliga să-mi fac patul, s-o ajut să facă mâncare și alte treburi. Cel mai mult nu-mi plăcea când mă trimetea să iau turtă, era așa cald, și niște cozi… Cât de greu îmi venea!
Când am mai crescut, mama se amesteca în toate: „Cine sunt prietenele tale? Care sunt mamele lor? Unde locuiesc?…” Cel mai rău a fost când am început să am prieteni. În timp ce prietenele mele se puteau întalni cu prietenii lor pe ascuns, eu trebuia să-i chem în salon și să-i prezint. Era culmea! Și bineînțeles, nelipsitul interogatoriu: „Cum te cheamă? Unde locuiești? Ce studiezi? Lucrezi?…” Treburile prin casă se înmulțeau… să mături, să aranjezi debaralele, toate astea mă enervau la culme. Anii au trecut. M-am căsătorit și mi-am făcut o familie. Acum sunt și eu mamă la rândul meu și I-am mulțumit lui Dumnezeu cu bucurie în suflet pentru mama pe care mi-a dat-o.
Datorită grijii ei pentru ce mâncam, am crescut sănătoasă și puternică, iar când eram bolnavă, mă îngrijea cu atâta dragoste… Datorită atenției ei cu care m-a urmărit la lecții mi-am terminat facultatea. Pentru că m-a învățat să fac treabă prin casă, acum casa mea este curată și ordonată și știu să mă organinizez. Datorită ei am reușit să îmi aleg cu atenție prietenile, pe unele le mai am și acum și sunt pentru mine o adevărată comoară. Mă bucur că mi-a cunoscut prietenii. Astfel mi-am dat seama care era cel mai bun și mi l-am ales ca soț. „Îți mulțumesc, Doamne”, i-am zis din tot sufletul, „pentru mama pe care mi-ai dat-o, mămica mea dragă, căreia i-am văzut numai defecte și nu calități, mama care m-a iubit atâta și m-a crescut așa de bine. Acum, că am și eu copii, Doamne, aș vrea să mă considere cea mai rea mămică din lume”.
(Anonim)
din Vitamine zilnice pentru suflet de Humberto Agudelo
