Atunci marele preot Hilchia a zis lui Șafan, logofătul:
“Am găsit cartea Legii în Casa Domnului!”
2 Împăraţi 22:8a
Privind la scena renovării Templului din timpul domniei împăratului Iosia, mi-a atras atenția următorul aspect. În momentul în care Hilchia îi spune logofătului Șafan, “am găsit cartea Legii,” Hilchia, ca mare preot, folosind articolul hotărât pentru substantivul ‘carte’, transmite faptul că este în cunoștință de cauză, că știe valoarea acesteia. El nu spune că a găsit ‘o carte’, ci intră în alertă și exclamă că a găsit ‘cartea’ Legii. Spre deosebire de Hilchia, când logofătul Șafan se prezintă înaintea împărtului pentru a-i comunica veștile de ultimă oră, el folosește articolul nehotărât, spunând: “preotul Hilchia mi-a dat o carte,” (v. 10).
Dacă pentru preot aceasta era ‘Cartea’ Legii, Cuvântul lui Dumnezeu pentru națiune, Cuvânt care n-a mai fost citit, n-a mai fost trăit, n-a mai fost predicat de peste o jumătate de secol, pentru Șafan era doar ‘o carte’, o carte nouă, printre multele cărți pe care, probabil, le-a citit în slujba sa de erudit. Era o carte nouă, pentru că fusese uitată de împărat, de preoți și de popor în aceea vreme de apostazie.
Din această experiență, iese în evidență faptul că lucrurile pe care nu le mai prețuim nu ne mai atrag atenția. Doar pentru că a fost neglijată, Cartea Legii a ajuns să fie pierdută chiar în Casa Domnului!
În același fel stau lucrurile și cu misiunea. Doar pentru că a fost neglijată, a ajuns să fie pierdută în Casa Domnului.
Ucenicii lui Isus au primit Marea Trimitere de a merge și a face ucenici din toate neamurile, au primit Marea Împuternicire, fiind botezați în Duhul Sfânt prin care puteau să fie martori ai lui Isus, iar apoi au pornit în Marele Seceriș … și citim despre ei că “au răscolit lumea,” (Fapte 17:6). Bisericii din Antiohia nu i-a fost nouă idea de misiune, pentru că Duhul Sfânt a vorbit și a cerut ca Pavel și Barnaba să fie trimiși la alte popoare.
De ce este, însă, misiunea o idee nouă pentru biserica din România? Ce perioadă traversăm? Căror lucruri acordăm atenție?
Călătorind cu studenții prin diferite biserici pentru a promova lucrarea de misiune, trebuie să recunosc că între români mă întâlnesc și cu ‘Hilchia’ și cu ‘Șafan’.
Nu vreau să vorbesc mult despre ‘Șafan’, dar cel mai des, prototipul lui îl văd în părinții care nici nu vor să audă că fiii sau fiicele lor ar cuteza să aleagă misiunea ca și carieră!
Pe ‘Hilchia’ îl văd în pastorul care știe valoarea misiunii și dorește să o aducă și în atenția bisericii; în bătrânii care plâng când aud mărturiile tinerilor misionari și mărturisesc că se roagă zilnic pentru lucrarea de misiune; îl văd pe Hilchia în frații și surorile care dăruiesc cu generozitate din venitul lor pentru ca Evanghelia să fie adevăratul ‘venit’ de care să beneficieze musulmanii și alți păgâni; și-l mai văd pe Hilchia în tinerii care-și ‘renoveză’ viața și găsesc ceva … găsesc chemarea înaltă după care tânjeau, pe care știau că o au, dar pe care aproape că au pierdut-o sub dărâmăturile societății în care trăim, care pune presiuni de a trăi după standardele ei, pe o axă de timp gen ‘naștere-moarte’. Sunt, însă, tineri gata să facă alegeri pline de sacrificiu, plecând în misiune să facă ucenici din popoarele neevanghelizare, grăbind, astfel, venirea Domnului. Despre o tânără precum ‘Hilchia’ vă invit să citiți în continuarea acestui articol.
Este vorba de Rut I., studentă în anul II la Centrul Român de Studii Transculturale (CRST). Rut a fost trimisă la CRST în vara anului 2014, de către Biserica Penticostală “Muntele Sionului” din Deva. A crescut într-o familie de credincioși penticostali cu cincisprezece copii, context în care, spune Rut, “l-am cunoscut pe Dumnezeu din copilărie, însă îmi aduc aminte că îl imploram de multe ori să vină în inima mea și să mă facă un adevărat copil al Lui. La vârsta de 20 de ani am fost botezată în Duhul Sfânt și atunci a început în mine dorința de a le spune oamenilor despre Isus. Am început să merg la spital și să le vorbesc bolnavilor despre dragostea Lui Dumnezeu. Așa a început în inima mea dorința de a face misiune. Mă gândeam că mi-ar plăcea foarte mult să merg în misiune, dar nu auzeam aproape pe nimeni vorbind despre misiune într-un mod foarte serios. Până la o vreme, misiunea a fost doar în imaginația mea și în sentimentele mele. Am citit jurnalul lui David Brainerd, care m-a influentat mult și am început să mă rog pentru a pleca să spun oamenilor despre Dumnezeu. Un rol special l-au avut și părinții mei, căci ei se rugau pentru misionari destul de des.”
Crescând cu o astfel de dorință și căutare în inima ei, atât părinții cât și frații ei au încercat să o ajute pe Rut să-și găsească direcția în viață. Astfel, spune Rut, “în contextul meu, nu aveam de unde să aflu despre misiune, dar o absolventă CRST a vorbit cu un frate de-al meu și i-a povestit despre experiența extraordinară a celor doi ani petrecuți la școala de misiune.” Așadar, la sfatul fratelui ei, Rut s-a înscris la CRST, a fost admisă și a început pregătirea. De la momentul admiterii la momentul absolvirii, contrastul este uriaș, iar Rut recunoaște că “cei doi ani m-au îmbogățit din multe puncte de vedere, m-au dezvoltat pe plan intelectual și mi-au lărgit orizontul. Ceea ce cunosc acum despre terenul misiunii m-a conștientizat tot mai mult de nevoia de lucrători, astfel că am început să motivez eu tinerii pentru misiune.”
În ciuda faptului că părinții au încurajat-o foarte mult în direcția misiunii, Rut admite că “nu toți cei din familia mea sunt etuziasmați de plecarea mea, pentru că nu văd foarte necesar acest lucru. Ei nu pot să vadă în mine un lucrător, pentru că nu sunt de acord cu concepțiile mele, dar am și frați care m-au susținut din punct de vedere financiar și s-au bucurat de alegerea făcută.”
Ca tânără fată, Rut s-a predat în totalitate Domnului, afirmând că “atunci când am început școala aveam întrebări cu privire la țara în care va trebui să slujesc. Mereu insistam în rugăciune înaintea lui Dumnezeu, dar nu primeam răspuns. Nu mă gândeam să plec în misiune fără o țintă clară.” Dar nici nu a anticipat, însă, că Dumnezeu avea să-i răspundă prin faptul că-i va oferi un soț cu chemare la misiune, și împreună, ca familie, vor alege destinația slujirii. Marius a absolvit și el CRST-ul în urmă cu un an. Despre el am scris un articol la vremea când era student, dar îmi amintesc că în timpul anilor de studii, fără rezerve, al afirma că se roagă ca Domnul să-i dea o soție și că el crede că nu va fi nevoit să plece în misiune necăsătorit. Astăzi, căsătorit cu Rut, Marius vorbește despre acest subiect astfel: “căsătoria aduce mult mai mult echilibru, dar nu cred că a fi necăstorit poate fi o piedică în lucrarea lui Dumnezeu. Dacă Rut nu apărea în viața mea, eu tot plecam în misiune, chiar dacă dorința mea era să nu mă duc necăsătorit. Dragostea mea față de Dumnezeu era mai mare decât dragostea eros, prin urmare nu aș fi putut să stau să aștept până mă voi căsători. Nu pot să rup alergarea mea după Hristos pentru că sunt necăsătorit. Căsătorit sau necăsătorit, chemrea pe care Dumnezeu ti-a facut-o nu trebuie să fie întreruptă.” Rut se analizează personal, privind și la numărul mare de misionari plecați necăsătoriți și crede că “Dumnezeu ne-a creat diferit, iar dacă există teama de a pleca în misiune necăsătorit, aceasta trebuie rezolvată, daca nu este tăria de a o depăși.”
Ca tânără familie, Marius și Rut au petrecut o bună parte din iarna 2015-2016 făcând misiune în Mongolia. Cum au înțeles că trebuie să fie acolo? “Dorința noastră ca și familie era să ajungem în Coreea de Nord, dar deocamdată nu e posibil, aceasta fiind o țară închisă. Aflând că Mongolia are legături cu statul Coreea de Nord, ne-am gândit ca ar fi o strategie bună să ne implicăm în viețile mongolezilor, pregătindu-i pentru misiune printre nord-coreeni. Am mers pe principiul ușilor deschise, iar Mongolia este o țară cu o ușă deschisă prin care se poate intra în Coreea de Nord.”
Rut și Marius au fost deja acreditați ca misionari prin Agenția Penticostală de Misiune Externă, iar de curând au devenit și părinți pentru micuțul Patrik. Până la plecarea pe termen lung în Mongolia, ei se vor afla într-o perioadă de promovare a lucrării de misiune, de strângere de mijlocitori în rugăciune și de susținători financiari. Reflectând la ultimii doi-trei ani în care Rut și Marius au fost în multe biserici de români, unde și-au împărtășit mărturia și au motivat tinerii să se dedice pentru misiune, Marius a ajuns la următoarea concluzie: “Misiunea din unele biserici din Romania este cartea Legii pierdută în Casa Domnului din vremea lui Iosia, de aceea cred că promovarea este vestea că am găsit ceea ce a fost pierdut în Casa Domnului: misiunea!” Rut consideră că “promovarea misiunii în biserici aduce mult rod. În primul rând, oamenii nu sunt documentați în acest domeniu! Iar în urma mesajelor despre misiune, Dumnezeu vorbeste oamenilor! De exemplu, eram în biserica din care provin împreună cu o parte din colegii de clasă. Am prezentat lucrarea de misiune și nevoia de slujitori. La sfârșitul programului a venit o tânără la mine, pe nume Denisa, care mi-a spus că Domnul i-a vorbit și că trebuie să facă pasul spre misiune. Un an de zile am ținut legătura cu ea și astăzi este pregătită să urmeze cursurile în cadrul CRST-ului, ca apoi să plece în misiune!” Și Marius istorisește din roadele pe care el le-a văzut în acest sens, “Jullia, Sara și iar Sara, toate trei fiice de păstori, din zone diferite, au speficat că atunci când își vor termina studiile vor pleca misionare.”
Iată, dar, că mesajul articulat din gura lui Hilchia contină să atingă inimile celor care-l caută pe Domnul, iar când aud ce scrie în Cartea Sfântă, își “sfâșie hainele,” precum împăratul Iosia, și trec la acțiune. În Biserica “Muntele Sionului” din Deva, Misiunea s-a găsit în Casa Domnului. În numărul precedent al revistei am scris despre Elisabeta, o tânără trimisă la CRST din aceeași biserică, și care se îndreaptă spre Egipt. Rut și Elisabeta sunt surori. Astfel, Rut afirmă că “tinerii bisericii se roagă pentru noi și apreciază ceea ce facem. Acum vedem că în mult mai multe inimi s-a trezit această dorintă pentru misiune, iar tinerii sunt tot mai motivați în acest sens. Chiar am fost surprinse de o colectă pe care au facut-o când am fost acasă. Sunt frati și surori care ne-au specificat că se roagă pentru noi și știm că o fac cu dragoste!”
Peste câteva zile, Rut va încheia studiile la CRST, iar de aici înainte veți auzi despre ea din postura de misionară. Chiar dacă, privind la cei doi ani de școală, Rut simte că-i vor lipsi “profesorii, oamenii Lui Dumnezeu de la care am învățat multe lucruri, rugăciunile cu colegii, celebrările din toate domeniile, devoționalele, etc.” posibil că Rut va constata în că-i lipsesc colegii misionari, din cauză că “mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii,” (Matei 9:38).
De aceea, haideți să luăm în serios cuvintele Mântuitorului care a zis: “rugați, dar, pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Lui,” (Matei 9:39) și să credem că Domnul va aduce peste poporul român o trezire ca și pe vremea împăratului Iosia.
Și știți de ce? Pentru că ceea ce a fost găsit în Casa Domnului nu a fost o descoperirea a unui lucru necunoscut până atunci, ci o redobândirea a acelui exemplar din Cartea Legii care aparținea Casei Domnului! Misiunea aparține Casei Domnului și ea trebuie redobândită! Văzând cât de puțin se pune accent pe misiunea transculturală, A. W. Tozer a afirmat că “adevărurile neglijate trebuie accentuate.” De aceea, stimați păstori, frați lucrători, lideri de tineret, oameni ai rugăciunii, oameni de afaceri, tineri din Casa Domnului, vă invit să nu neglijăm misiunea, ci să o accentuăm, să o susținem, să o încurajăm și să o îmbrățișăm!
Marius şi Rut Iacob
