Școala Duminicală BETELINO, a organizat în data de 07 noiembrie 2015 la Biserica Penticostală BETEL din Dumbrăveni, Suceava, un curs de instruire destinat învățătorilor de Școală Duminicală, în colaborare cu o echipă de instructori compusă din: Daniela Priftor (Coordonator), Otilia Vatamaniuc, Ciprian si Ramona Duciuc.
Cursul a cuprins prima partea a Nivelului I, dintr-o serie de șapte nivele, cursuri ce sunt organizate de Departamentul pentru copii al Cultului Creștin Penticostal din România, sub îndrumarea directă a fratelui Samuel Muică. A doua parte a nivelului I va fi în data de 16 ianuarie 2016. Pentru relații și înscrieri: Adrian Iacob.
Au participat un număr de 49 de învățători din următoarele localități: Dumbrăveni, Plopeni, Văratic, Udești, Ipotești, Botoșani, Viișoara, Rădăuți-Prut, Mileanca și Mitoc.
Agenda cursului a fost:
- Scoala Dumnicală (Ce este? Ce cuprinde? Care sunt scopurile? Organizarea Școlii Duminicale)
- Timpul de memorare a versetelor biblice
- Timpul pentru cântare
- Timpul pentru jocul recapitulativ
- Lecție demonstrativă (Iosafat în fața dușmanului).
Am adunat câteva fotografii și câteva impresii ale cursanților:
- ”Ceva ce trebuia să se întâmple de mult în viața colectivului nostru de Școala Duminicală.” Paula Vatamanu
- ”Cursul de astăzi, pentru mine, a fost o demonstrație că întotdeauna pentru Isus trebuie să facem mai mult și că întotdeauna este loc de mai bine în această lucrare de Școală Duminicală. Cei care ne-au instruit au fost un exempu minunat pentru noi și au transformat tot timpul cât am stat, într-unul benefic și necesar nouă. Domnul să-i binecuvinteze!” Tabita Năsăudeanu
- ”O da, a fost un curs chiar folositor! Eu am învățat foarte multe lucruri și chiar aveam nevoie de un asa curs. Mi-a plăcut foarte mult cum au interacționat instructorii. Ne-au captivat și captivați am rămas până la sfârșit. Am vazut multă dragoste față de lucrarea asta a lor și chiar mă gândeam cât de frumoasî e lucrarea și cu câtă ușurință e tratată. Să ne ajute Domnul să fim cu inima întreagă în slujire!” Elisabeta Vatamanu
- ”Fiind la începutul activității mele ca învățător la Școala Duminicală, cursul acesta a fost chiar la momentul potrivit și cu învățăturile potrivite. Pentru mine, a fost mai mult decât folositor! Am foarte multe de învățat în privința asta și uneori mă îngrijorez că nu știu cum și ce trebuie să fac. Dar în instructorii de azi, am văzut atâta dăruire, pace, bucurie încât m-au întărit și pe mine ca prin munca din partea mea și ajutor din partea Domnului, pot fi și eu de folos pentru copii. Și ma bucur că am ales să petrec acest timp învățând să fac ceva mai bine pentru Slava Domnului. Dumnezeu sa ne ajute pe fiecare ca tot ceea ce facem să fie făcut cu dragoste!” Otilia Tololoi
- ”Personal chiar m-am simțit ca un copil! Mi-am dat seama cât de importantă este această slujbă, chiar și pentru copii, cât devotament, pregătire și dragoste trebuie să ai pentru realizarea ei cu succes! Sper ca alături de ceilalți colegi să facem o lucrare minunata la preșcolari și să îi implicam în mai multe activități chiar dacă sunt mai mici!” Stelică Pavăl
Acest curs a fost o mare binecuvântare pentru fiecare învățător împarte, deoarece am putut învăța și aprofunda acesta lucrare minunată pe care o facem spre slava lui Dumnezeu și mântuirea copiilor și adolescenților.
Editor: Adrian Iacob