Studiul limbii mongole este un factor principal în activitatea noastră din Mongolia. Sunt deja patru luni de când am început intensiv să studiem limba locală la Universitatea Hangai din capitală. Din cauza faptului că în familia noastră a mai venit un nou-născut, Elliot, Rut nu am mai putut continua studiul limbii pentru o perioadă.
În slujirea din biserica locală „Viață din belșug” mă implic cu predicarea Cuvântului lui Dumnezeu, studiu biblic și rugăciune. În ultima perioadă, frații și surorile au început să Îl caute pe Dumnezeu mai mult și să se apropie de El. De asemenea sunt mai doritori să-L slujească cu darurile cu care au fost înzestrați. Această biserică a început să crească numeric.
Slavă Domnului!
Lucrarea cu tinerii este una din sarcinile importante în activitatea noastră. Sunt bucuros să văd cum Dumnezeu cucerește tot mai mult teritoriu în inimile tinerilor. Ei au început să fie tot mai loiali și mai dedicați în această lucrare. Tot astfel, sunt surprins de inițiativa lor de a fi o binecuvântare spirituală și pentru alte persoane nemântuite.
În proiectul «Casa de copii „Eden”» suntem implicați o dată pe lună, când îi vizităm, ducem alimente și fructe pentru hrana copiilor și petrecem un timp de calitate cu ei, în diferite activități.
Copiii din grădinița și din școala elementară din divizia Universității Hangai ne-au oferit o experiență unică. A fost o mare oportunitate ca acești copii (pe platforma cadourilor cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun), împreună cu educatoarele, profesoarele și bordul de conducere, să audă care este semnificația Crăciunului pentru noi și totodată să audă Cuvantul lui Dumnezeu din Ioan 3:16.
Ospitaliatatea este, de asemenea, un bun cadru în care putem să vorbim oamenilor despre adevăratul Dumnezeu. Prin această metodă am putut să vorbesc despre Dumnezeu lui ’’Mario’’ (Mario nu este numele lui originar. Din motive de securitate i-am schimbat numele). El este din China, dar lucraază ca profesor în Universitatea noastră. Am avut ocazia să mă rog împreună cu el de mai multe ori, să-i ofer o Biblie și, de asemenea, a participat de două ori la programul de biserică, unde a avut posibilitatea să asculte Cuvantul lui Dumnezeu. Ne rugăm în continuare pentru mântuirea lui.
Toyota Wish din 2008, este mașina pe care am achiziționat-o aici pe câmpul de lucrare. Această mașină am primit-o cu ajutorul dumnevaostră. Este o mare binecuvântare pentru noi și lucarea de aici. Mulțumim frumos tuturor acelora care au contribuit financiar la această binecuvântare. Domnul Isus să vă răsplătească!
„Story Hub” este o cafenea cu o vastă librărie și cu diferite activități. Este folosită ca o platformă pentru evanghelizarea oamenilor. Acest ONG este condus de familia Besoiu Ioan & Betty, care pentru două luni se află în România. Așadar, pentru perioada cât sunt ei plecați, am preluat o parte din responsabilitatea acestui ONG.
Motive de rugăciune:
– călăuzirea Duhului Sfânt în toate activitățile
– mântuirea lui „Mario”
– înțelepciune și har în a învăța limba locală
Modalităţi de a dona:
- Donează prin transfer bancar
Fundatia APME – Cont bancar deschis la Banca Transilvania, SWIFT CODE: BTRLRO22 (Pentru fiecare donație, specificați: „Familia Iacob Marius & Rut”)
RON: RO20 BTRL RON CRT00 G897 1802
EUR: RO32 BTRL EUR CRT00 G897 1801
USD: RO45 BTRL USD CRT00 G897 1802
GBP: RO97 BTRL GBP CRT00 G897 1801 - Donează online cu cardul (https://apme.ro/doneaza/)
- Donează prin PayPal (https://apme.ro/doneaza/)
Marius Iacob
Telefon: +97694396156 (Mongolia)
WhatsApp: 0040742637176
Email: iacobmaryus@gmail.com