„Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii.” Evrei 12:11
Horatio Gates Spafford și soția sa, Anna Tuben Larssen, au avut o viață foarte zbuciumată și plină de durere. După ce în anul 1870 le-a decedat singurul fiu în urma unei febre puternice, în anul următor un incendiu a distrus orașul Chicago, provocând moartea a 300 de persoane și lăsând alte 100.000 fără locuință, printre care se aflau și ei. Hotatio, un avocat de succes și prieten apropiat al marelui evanghelist D. L. Moody, nu s-a gândit prea mult la pierderele sale, ci și-a pus tot timpul și energia la dispoziția supraviețuitorilor care rămăseseră fără case. Doi ani mai târziu, după eforturi mari, el și familia lui au hotărât să plece într-o binemeritată vacanță în Anglia , știind că în perioada aceea Moody trebuia să predice acolo și voiau neapărat să-l vadă. Fiind reținut cu niște probleme foarte importante, și-a trimis soția și cele patru fiice înainte, urmând să se întâlnească pe partea cealaltă a Atlanticului.
Pe data de 21 noiembrie 1873, în timp ce traversa Atlanticul, vasul Ville du Havre pe care erau îmbarcate soția și fetele lui Spafford s-a ciocnit de un altul și, în mai puțin de 12 minute, 226 de persoane dintre cele 307 aflate la bord au murit, printre care și toate cele patru fiice ale sale. Soția sa a reușit să supraviețuiască, agățându-se de niște resturi ale vaporului. Când a ajuns în Anglia, a trimis o telegramă soțului ei în care scria: „Singura salvată”. Imediat, Spafford s-a îmbarcat pe un vas spre Anglia și, în timp ce trecea prin locul unde se scufundase vasul pe care se aflaseră cele patru fiice ale sale, a fost cuprins de durere, dar și de pace în același timp.
Din spusele fiicei sale Bertha, născută câțiva ani de zile mai târziu în urma tragediei, imnul Când am pacea Domnului a fost compus în mijlocul Atlanticului, după ce Spafford a trecut de locul unde muriseră fiicele sale. Pasajul biblic care îl ajutase pe Horatio să înțeleagă acest lucru era din 2 Împărați 4:26, unde se vorbește despre moartea singurului fiu al unei femei sunamite. Fără să stea prea mult pe gânduri după ce i-a murit copilul, femeia a pus șaua pe măgar și a plecat îndată la Elisei să-l cheme să-i vindece fiul. Când Ghehazi, ucenicul lui Elisei, a lergat înaintea ei ca s-o întrebe dacă este bine, încrederea femeii în Dumnezeu și în faptul că Elisei o poate ajuta au determinat-o să răspundă că este bine.
În 1881, Horatio Spaffrod s-a mutat în Ierusalim împreună cu soția și cele două fiice ale sale (născute după teribila tragedie) și au pus bazele unui grup misionar numit “American Colony” care slujea săracii din acea zonă. Colonia a devenit mai târziu subiectul unui roman scris de suedeza Selma Ottiliana Lovisa Lagerlof, pentru care a primit premiul Nobel pentru literatură în 1909.
Bebe și Bianca Ciaușu, Voi cânta doar despre Isus – volumul 1
