Citește, gândește, împlinește!
Tot timpul am trăit cu impresia că mama mea este cea mai rea din lume. De când eram mică, mă obliga să mănânc ceva dimineață. Înainte de a pleca la școală, trebuia să beau măcar laptele, în timp ce alte mame nici Continuă lectura „Cea mai rea mămică din lume”
Ori de câte ori meditez la promisiunile Domnului Isus, nu se poate să nu-mi aduc aminte de aceste cuvinte atât de preţioase: „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele..”.
E o încurajare aşa de mare pentru noi toţi! El nu a spus „Voi fi cu voi doar când Mă veţi chema cu adevarat”, ci în fiecare zi. Cu siguranţă au fost momente când rugăciunile noastre nu au fost tocmai rugăciuni, ci mai degrabă nişte şoapte stinse de îngrijorările cotidiene. Şi totuşi, iată că în dragostea Lui nespus de mare, Continuă lectura „Gând, 1 august 2016”
Îmi pare rău de tot ce-n viaţă
putut-am pierde în zadar
dar după vremea mea pierdută
îmi pare rău cel mai amar.
Îmi pare rău după Cuvântul
ce l-am ştiut şi nu l-am spus
de tot ce nu mai pot întoarce
căci timpul meu pierdut s-a dus.
Îmi pare rău după iubirea
ce-o datoram şi n-am ştiut
c-atâţi din cei ce-o aşteptară
s-au dus cu timpul meu pierdut.
Îmi pare rău după-mpăcarea
ce n-am căutat-o când puteam
acum s-a dus şi ea şi harul
cu timpul care nu-l mai am.
Îmi pare rău după pierzarea
atâtora din dragii mei
nu i-am chemat de-ajuns – şi-s pururi
cu timpul meu pierduţi şi ei.
Îmi pare rău amar, Isuse,
de cât puteam şi n-am făcut
cum am să pot răspunde-odată
de timpul meu pierdut, pierdut!…
Bunicul meu iubea viața, mai ales atunci când putea să facă o glumă cuiva. Până când într-o duminică rece, în Chicago, bunicul meu s-a gândit că poate Dumnezeu îi făcuse și lui o glumă. Atunci nu i-a prea plăcut. El era tâmplar. Chiar în acea zi fusese la biserică să facă niște cufere de lemn pentru haine și niște articole pe care le trimeteau la un orfelinat din China. Când a ajuns acasă a băgat mâna în buzunarul cămășii să scoată ochelarii, dar nu erau acolo. Era sigur că de dimineață îi pusese acolo, așa că s-a întors la biserică.
I-a căutat peste tot, dar nu i-a găsit. Atunci s-a gândit că poate îi căzuseră din buzunarul de la cămașă fără să-și dea seama, în timp ce lucra la acele cufere pe care le închisese și împachetase. Ochelarii lui noi aveau să ajungă în China! Marea criză era la apogeu, iar bunicul meu avea șase copii. Dăduse 20 de dolari pe ochelarii aceia. „Nu e drept – i-a zis lui Dumnezeu, în timp ce conducea supărat spre casă. Eu am făcut treabă bună, am dăruit timp și bani și acum să am parte de așa ceva?”
Câteva luni după, directorul orfelinatului era în vizită în Statele Unite. Voia să viziteze toate bisericile care l-au ajutat cât a fost în China, așa că a ajuns într-o noapte și la mica bisericuță din Chicago unde lucra bunicul meu. Bunicul și familia lui se numărau printre credincioși, ca de obicei. Misionarul a început să le mulțumească oamenilor pentru bunătatea cu care au ajutat orfelinatul prin donațiile fiecăruia. „Dar mai ales – a zis – doresc să vă mulțumesc pentru perechea de ochelari pe care ați trimis-o. După cum știți, comuniștii intraseră în orfelinat, distrugând tot ce aveam, inclusiv ochelarii mei. Eram disperat! Chiar dacă aș fi avut bani să-mi cumpăr alții, nu aveam de unde să-i iau. Și pe lângă faptul că nu vedeam bine, în fiecare zi mă durea capul îngrozitor, așa că eu și colegii mei ne-am rugat mult la Dumnezeu pentru asta. Atunci au ajuns donațiile voastre. După ce au scos totul din cutii au găsit niște ochelari în una dintre ele”.
Misionarul a făcut o pauză lungă, pentru a-i lăsa pe toți să gândească la spusele lui. Apoi, încă emoționat, continuă: „Prieteni, când mi-am pus ochelarii, erau ca și cum fuseseră făcuți exact pentru mine! Vreau să vă mulțumesc pentru ajutorul pe care mi l-ați dat!”.
Toate persoanele prezente erau mulțumite de miraculoșii ochelari. Credeau însă că misionarul a încurcat bisericile. Nu era nicio pereche de ochelari pe lista lucrurilor trimise de ei în China. Dar, stând pe scaun, undeva în spate, cu lacrimi în ochi un tâmplar obișnuit a înțeles că Tâmplarul Maestru îi folosise într-un mod extraordinar.
„Cu mulți ani în urmă, când lucram ca voluntar într-un spital din Standford, am cunoscut o fetiță pe nume Liz, care suferea de o boală neobișnuită. Singura șansă de a se face bine era o transfuzie de sânge de la fratele ei de cinci anișori, care Continuă lectura „Moartea care a adus viață”
Se spune că în tâmplărie a fost odată o întalnire ciudată. A fost o reuniune a uneltelor pentru a reglementa diferențele dintre ele. Ciocanul fusese președinte, dar mulțimea i-a spus că trebuia să renunțe. De ce? Făcea prea mult zgomot! Și în plus, tot timpul Continuă lectura „Întâlnirea din tâmplărie”
Cel mai bun baschetbalist al momentului în NBA, americanul Steven Curry de la Golden State Warrios, care înregistrează record după record în acest sport, a fost contactat de firma Nike sa fie sponsorizat. Americanul, care este frate de-al nostru pocăit, ar fi primit 2,5 milioane de dolari de la sponsor. Numai că, Steven Curry a cerut în mod expres celor de la Nike să îi scrie pe ghete Continuă lectura „Tu la ce renunți?”
Orice om care te caută, îți va cere ceva…
Bogatul plictisit, frumusețea conversației; săracul, banii tăi; cel trist, o alinare; cel slab, o încurajare; cel care luptă, un ajutor moral.
Orice om care te caută, cu siguranță îți va cere ceva. Iar tu începi să te împacientezi! Și să te gândești: ce deranj! Nefericitul de tine! Legea ascunsă care împarte în mod misterios calitățile remarcabile, a decis să-ți ofere privilegiul privilegiilor, binele binelui, prerogativa prerogativelor: „SĂ DAI! TU POȚI SĂ DAI!” Cât e ziua de lungă, tu dai, fie un zâmbet, fie o strângere de mână sau un cuvânt de alinare. Cât e ziua de lungă, te asemeni Domnului Isus, care nu este decât o dăruire continuă și un dar continuu! Ar trebui să cazi în genunchi în fața Tatălui și să-I spui: „Îți mulțumesc pentru că pot da, Tată Ceresc! Niciodată nu va mai apărea pe fața mea vreo umbră de neliniște”.
„În toate privinţele v-am dat o pildă şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însuşi a zis: ‘Este mai ferice să dai decât să primeşti.’ ” Fapte 20:35
Juan își spăla mașina pe trotuar în fața casei.
Ca de obicei, a trecut pe acolo preotul; s-a oprit și l-a felicitat de Juan.
„Ce frumoasă este mașina ta! Are ceva ani, dar tot timpul e curată și strălucitoare”
„Dacă ați ști dumneavoastră, părinte – a zis Juan – cât Continuă lectura „Mai întâi ce-i mai întâi”
Un rege oferea un premiu mare acelui artist care putea să exprime într-un tablou pacea perfectă. Mulți artiști au încercat.
Regele a privit și a admirat toate picturile, dar cel mai mult i-a plăcut doar două tablouri. Trebuia să aleagă doar unul dintre ele.
Primul reprezenta un lac foarte liniștit. Acest lac era o oglindă perfectă în care se reflectau în pace munții care îl înconjurau. Deasupra era un cer foarte albastru cu câțiva delicați nori albi. Toți cei care au privit tabloul, au crezut că reflectă pacea perfectă.
În cel de-al doilea tablou apăreau niște munți. Dar aceștia erau prăpăstioși și dezgoliți. Deasupra, era un cer furios din care se dezlănțuia o furtună aprigă cu fulgere și tunete. În josul muntelui se zărea un torent înspumat de ape. Această priveliște nu părea deloc pacifică.
Dar, privind cu atenție, regele a observat că în spatele cascadei, era un pomișor delicat care creștea într-o fisură a stâncii. În acest copac era un cuib. Acolo, în mijlocul unui urlet al violentei căderi de ape, era așezată liniștită o păsărică în cuibul ei… Pacea perfectă!
Care tablou crezi că a câștigat premiul? Regele a ales cea de-a doua pictură. Știi de ce? „Pentru că, a explicat regele, pacea nu înseamnă să te afli într-un loc unde nu e zgomot, nu sunt probleme, nici munci grele sau durere. Pacea înseamnă puterea ca, în ciuda acestor condiții, să ne menținem calmul în adâncul inimii. Acesta este adevăratul sens al păcii”.
Dar tu… știi Cine îți dă cu adevărat pacea inimii?
Guillermo Lora Santos (Mexic)
