Samy Tuțac – Eu cu cine să votez?

samiDacă ar fi să le spun ceva oamenilor pe care-i slujesc, le-aș spune să voteze cu aceia care sunt cel mai aproape de valorile Scripturii, respectă democrația și domnia legii și care se tem de Dumnezeu și au respect pentru toți oamenii. Să le spui oamenilor cu ce partid să  voteze sau să îi încurajezi să voteze cu un anume partid ar fi o insultă la inteligența lor. Toată lumea  vede în mod clar ce se întâmplă. Speranța mea cu privire la fiecare partid este zero. Speranța mea în Isus Cristos este totală. Așa că, nu voi susține niciun partid politic, dar voi avea întotdeauna libertatea, în calitate de cetățean, să susțin și să votez un candidat creștin, care susține și se implică fără rezerve în apărarea și promovarea valorilor creștine. Da, știu, anul acesta votul va fi pe listă și un uninominal. Pentru că sunt responsabil îmi voi asuma riscul să votez lista acelui partid care și-a asumat riscul să accepte candidatura unor persoane recunoscute pentru susținerea valorilor creștine. În rest, mă încred doar în Domnul și în tăria puterii Lui.

Samy Tuțac

Luigi Mițoi – Ultimul început

img_8Decembrie este ultimul început, dintr-un șir de doisprezece începuturi ale unui an. Asemenea vieții care se măsoară în ani, anul se măsoară în luni. Totul pe pământ este măsurabil. Măsurăm anii, măsurăm lunile anului, măsurăm bucuriile și necazurile și apoi le numim pe toate ,,amintiri”. Viitorul este plin de speranțe, prezentul de responsabilități și trecutul este plin de amintiri. Totul se tranformă în ,,amintiri”. Cu toții suntem niște colecționari de amintiri. Când viitorul devine trecut, speranțele de mâine devin amintirile de ieri.

            De fapt, aceste amintiri suntem noi, sunt viața noastră pe care nu o mai putem schimba. Putem schimba prezentul, ne putem propune să schimbăm viitorul, însă nu mai putem schimba trecutul, nu mai putem schimba amintirile. Ele au rămas înțepenite pentru totdeauna, ca niște dovezi pe care le va folosi Stăpânul să împarte fiecăruia ce este cu dreptul.  Viitorul cu care făceam planuri, prezentul cu care ne luptăm în fiecare zi devin amintiri, dovezi pentru noi sau împotriva noastră. ,,Vino” sau ,,du-te” se va spune la sfârșit, pe baza acestor amintiri. Felul în care am gândit sau am acționat ieri se poate ridica împotriva noastră mâine. Cine nu gândește corect despre viitor va acționa greșit în prezent și va suferi din cauza trecutului. Și asta doar pentru faptul că trecutul nostru, plin de amintiri, este un permanent prezent pentru Dumnezeu, un prezent căruia Dumnzeu îi spune ,,vino” sau ,,du-te”.

            Fiecăruia la naștere ne-a fost dată o anumită măsură de timp numit viață. La începutul acestei vieți Dumnezeu ne-a învățat prin părinți, apoi prin Biblie ce trebuie să facem cu această viață, cum și pentru cine s-o investim. În fiecare clipă din viață Dumnezeu vorbește cu noi prin Scripturi și prin fiecare experiență prin care trecem. Dumnezeu vorbește prin duhul nostru, singura poartă prin care El intră ca să ajungă în sufletul nostru. Scopul Său este să facă ,,precum în cer așa și pe pământ”. Scopul Său este să sfințească sentimentele care ne răscolesc sufletul, care ne poartă încoace și-ncolo. Scopul său este să ne sfințească rațiunea, acest judecător personal care trebuie să fie cinstit și drept. Scopul Său este să ne sfințească voința, acest motor care ne urnește înspre ,,veniți la Mine…”, ,,învățați de la Mine”, ,,fiți plini de Duh”, ,,duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură”.

            Însă, în fiecare clipă din viață și Diavolul încearcă să vorbească cu noi, prin carnea noastră, prin poftele noastre, prin instinctele noastre primare. Trupul este singura lui poartă prin care poate intra ca să ajungeă în sufletul nostru. Scopul lui este să facă ,,precum în iad așa și pe pământ”. Scopul lui este să pângărească sentimentele, animalizându-le și bestializându-le. Scopul lui este să murdărească rațiunea, să o întunece, să o răzvrătească, transformând-o într-o armă îndreptată împotriva lui Dumnezeu, împotriva Bisericii, împotriva propriilor părinți, împotriva oricărei forme de autoritate.Scopul lui este să distrugă voința, aducându-l
pe om în starea în care nu mai poate să ,,vrea” nimic bun.

             Indiferent ce alege fiecare muritor, totul se transformă în amintiri, pe care  Dumnezeu le scrie în ,,Cartea vieții” sau în alte cărți: ,,Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Și morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în carțile acelea” (Apocalipsa 20:12). Orice gândește, simte sau face omul se transformă în amintiri, va fi scris în ,,carte” sau în ,,cărți”. În ,,ziua aceea” Stăpânul va spune ,,vino” sau ,,du-te”.

bethanynewsite.com

 

Cea mai rea mămică din lume

 

            Tot timpul am trăit cu impresia că mama mea este cea mai rea din lume. De când eram mică, mă obliga să mănânc ceva dimineață. Înainte de a pleca la școală, trebuia să beau măcar laptele, în timp ce alte mame nici Continuă lectura „Cea mai rea mămică din lume”

Gând, 1 august 2016

Ori de câte ori meditez la promisiunile Domnului Isus, nu se poate să nu-mi aduc aminte de aceste cuvinte atât de preţioase: „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele..”.
E o încurajare aşa de mare pentru noi toţi! El nu a spus „Voi fi cu voi doar când Mă veţi chema cu adevarat”, ci în fiecare zi. Cu siguranţă au fost momente când rugăciunile noastre nu au fost tocmai rugăciuni, ci mai degrabă nişte şoapte stinse de îngrijorările cotidiene. Şi totuşi, iată că în dragostea Lui nespus de mare, Continuă lectura „Gând, 1 august 2016”

Traian Dorz – Îmi pare rău…

Traian_Dorz

 

 

 

 

 


Îmi pare rău de tot ce-n viaţă

putut-am pierde în zadar

dar după vremea mea pierdută

îmi pare rău cel mai amar.

 

Îmi pare rău după Cuvântul

ce l-am ştiut şi nu l-am spus

de tot ce nu mai pot întoarce

căci timpul meu pierdut s-a dus.

 

Îmi pare rău după iubirea

ce-o datoram şi n-am ştiut

c-atâţi din cei ce-o aşteptară

s-au dus cu timpul meu pierdut.

 

Îmi pare rău după-mpăcarea

ce n-am căutat-o când puteam

acum s-a dus şi ea şi harul

cu timpul care nu-l mai am.

 

Îmi pare rău după pierzarea

atâtora din dragii mei

nu i-am chemat de-ajuns – şi-s pururi

cu timpul meu pierduţi şi ei.

 

Îmi pare rău amar, Isuse,

de cât puteam şi n-am făcut

cum am să pot răspunde-odată

de timpul meu pierdut, pierdut!…

 

O greșeală perfectă

         Bunicul meu iubea viața, mai ales atunci când putea să facă o glumă cuiva. Până când într-o duminică rece, în Chicago, bunicul meu s-a gândit că poate Dumnezeu îi făcuse și lui o glumă. Atunci nu i-a prea plăcut. El era tâmplar. Chiar în acea zi fusese la biserică să facă niște cufere de lemn pentru haine și niște articole pe care le trimeteau la un orfelinat din China. Când a ajuns acasă a băgat mâna în buzunarul cămășii să scoată ochelarii, dar nu erau acolo. Era sigur că de dimineață îi pusese acolo, așa că s-a întors la biserică.

ochelarii-770x470          I-a căutat peste tot, dar nu i-a găsit. Atunci s-a gândit că poate îi căzuseră din buzunarul de la cămașă fără să-și dea seama, în timp ce lucra la acele cufere pe care le închisese și împachetase. Ochelarii lui noi aveau să ajungă în China! Marea criză era la apogeu, iar bunicul meu avea șase copii. Dăduse 20 de dolari pe ochelarii aceia. „Nu e drept – i-a zis lui Dumnezeu, în timp ce conducea supărat spre casă. Eu am făcut treabă bună, am dăruit timp și bani și acum să am parte de așa ceva?”

            Câteva luni după, directorul orfelinatului era în vizită în Statele Unite. Voia să viziteze toate bisericile care l-au ajutat cât a fost în China, așa că a ajuns într-o noapte și la mica bisericuță din Chicago unde lucra bunicul meu. Bunicul și familia lui se numărau printre credincioși, ca de obicei. Misionarul a început să le mulțumească oamenilor pentru bunătatea cu care au ajutat orfelinatul prin donațiile fiecăruia. „Dar mai ales – a zis – doresc să vă mulțumesc pentru perechea de ochelari pe care ați trimis-o. După cum știți, comuniștii intraseră în orfelinat, distrugând tot ce aveam, inclusiv ochelarii mei. Eram disperat! Chiar dacă aș fi avut bani să-mi cumpăr alții, nu aveam de unde să-i iau. Și pe lângă faptul că nu vedeam bine, în fiecare zi mă durea capul îngrozitor, așa că eu și colegii mei ne-am rugat mult la Dumnezeu pentru asta. Atunci au ajuns donațiile voastre. După ce au scos totul din cutii au găsit niște ochelari în una dintre ele”.

Misionarul a făcut o pauză lungă, pentru a-i lăsa pe toți să gândească la spusele lui. Apoi, încă emoționat, continuă: „Prieteni, când mi-am pus ochelarii, erau ca și cum fuseseră făcuți exact pentru mine! Vreau să vă mulțumesc pentru ajutorul pe care mi l-ați dat!”.

            Toate persoanele prezente erau mulțumite de miraculoșii ochelari. Credeau însă că misionarul a încurcat bisericile. Nu era nicio pereche de ochelari pe lista lucrurilor trimise de ei în China. Dar, stând pe scaun, undeva în spate, cu lacrimi în ochi un tâmplar obișnuit a înțeles că Tâmplarul Maestru îi folosise într-un mod extraordinar.

 

Cheryl Walterman Stewart