Nu-i greu ce dăm noi pentru Domnul

Astăzi ne oprim la poezie a lui Traian Dorz. O poezie scrisă înainte de 1989, care anticipa, încă de pe atunci, starea Bisericii și a credinioșilor în vremurile din urmă.

Nu-i greu…

Nu-i greu ce dăm noi pentru Domnul,
Ce-a dat El pentru noi e greu,
Nu Dumnezeu pe noi ne lasă,
Ci noi lăsăm pe Dumnezeu!

Nu-s prea multe cântări cu lacrimi,
Ci lacrimi fără de cântări,
Nu-s prea multe-adunări în lume,
Prea multă-i lumea-n adunări.

Nu-i prea mult harul în vorbire,
Vorbiri prea multe-s fără har,
Nu-i prea puţină alergarea,
Ci e prea multă în zadar.

Nu spun prea mult despre iubire
Acei ce-o au şi o trăiesc,
Ci prea puţin o au aceia
Ce-o prea tot cântă şi-o vorbesc.

Nu-i prea mult preţ pentru credinţă,
Ci-i prea puţină cea de preţ,
Nu-s rare scrierile sfinte,
Sunt rare sfintele vieţi.

Prea gol e drumul mântuirii,
Iar drumul iadului prea plin,
– Şi ziua de-azi e-atât de scumpă,
Dar noi o facem prea puţin!

Versurile au fost puse de Estera Harasemiuc pe muzică, iar interpretarea  aparține grupului Acustic.

 

S-a născut azi Domnul Sfânt!

„…astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” Luca 2: 11, 14. Continuă lectura „S-a născut azi Domnul Sfânt!”

O, noapte sfântă, binecuvântată

”Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi, căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.”  Luca 2:10-11

Acesta este unul dintre cele mai iubite imnuri care au fost compuse vreodată. Versurile au fost scrise de Placide Cappeau (1808-1877), care a trăit în Roquemaure, Franța. A fost uimit când, înainte să plece într-o călătorie de afaceri la Paris, preotul din localitate i-a cerut să scrie un poem pentru slujba de Crăciun care se apropia. Pe drumul prăfuit și lung către Paris, a avut timp să se gândească la rugămintea preotului și, folosind Evanghelia lui Luca drept ghid, Cappeau și-a imaginat vestirea nașterii Mântuitorului de către corul de îngeri ce s-a arătat păstorilor de pe câmpiile Betleemului. Meditând la acea noapte binecuvântată, a început să aștearnă pe o hârtie câteva versuri, iar când a ajuns la Paris, poemul intitulat Cantique de Noël era complet.

Impresionat de ceea ce reușise, Cappeau a decis ca poemul său poate fi mai mult decât atât și că, în mâinile unui muzician priceput, ar putea deveni un colind extraordinar. Așa se face că, în timpul vizitei la Paris, l-a contactat pe bunul său prieten Adolphe Adams și i-a cerut ajutorul. Adams era în vremea aceea student la Conservatorul din Paris, fiind cunoscut deja pentru operele sale muzicale care erau cântate în mai multe săli de operă din lume.

Versurile lui Cappeau l-au fascinat atât de mult pe Adams, încât a recunoscut că nu semănau cu nimic din ceea ce primea de la alți prieteni din Londra, Berlin sau Sankt Petersburg. Provenind însă dintr-o familie evreiască, nu sărbătorise niciodată Nașterea lui Isus și nici nu credea că Acesta este Mesia, Fiul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, s-a apucat de lucru și în scurt timp i-a înmânat lui Cappeau partitura cu melodia compusă pentru Cantique de Noël. A fost cântat peste trei săptămâni în timpul slujbei de Crăciun din anul 1847.

Colindul a fost tradus de pastorul unitarian John Dwight în anul 1855 și publicat în Londra cu titlul O, noapte sfântă. În scurt timp, imnul a ajuns în America, iar apoi în toate țările lumii, notorietatea lui fiind dată și de faptul că a fost primul cântec (sau al doilea, după unii istorici) auzit vreodată la radio.

https://www.youtube.com/watch?v=O3ERS9w-6TU

Bebe și Bianca Ciuașu – Voi cânta doar despre Isus

Așa cum sunt la Tine vin

„Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” Ioan 6:37

 

Pentru evanghelistul și compozitorul de imnuri elvețian Cesar Malan, vestirea Cuvântului lui Dumnezeu a fost mereu o plăcere deosebită. Într-o zi, aflându-se în Anglia la un dineu unde cânta tânăra Charlotte Elliot, acesta i-a spus că vocea ei ar fi un mare câștig pentru cauza lui Cristos dacă s-ar pune la dispoziția Lui. Tânăra i-a dat Continuă lectura „Așa cum sunt la Tine vin”

Bucuroși vor fi atunci semănătorii

“Cel ce umblă plângând când aruncă sămânța se întoarce cu veselie când își strânge snopii.” Psalmul 126:6

Datorită pasiunii pe care o avea atât pentru evanghelizare, cât și pentru compunerea imnurilor, Knowles Shaw a fost numit în vremea sa „cântărețul evanghelist”. Călătorea peste tot în America împreună cu bunul său prieten Elder Baxter ca să Continuă lectura „Bucuroși vor fi atunci semănătorii”

Cetate tare-i Dumnezeu

„Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii în inima mărilor.” Psalmul 46:1-2

Martin Luther s-a născut la data de 10 noiembrie 1483 îm Eisleben, Saxonia, în Germania. După ce a studiat la Magdeburg și Eisenach, Martin a fost îndrumat de tatăl său să studieze dreptul, însă, după o scurtă perioadă de timp, acesta a renunțat și a devenit Continuă lectura „Cetate tare-i Dumnezeu”

Multă vreme eu am rătăcit

„Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.” Romani 5:8

William R. Newell a fost cunoscut ca păstor, evanghelist, învățător, autor, conferențiar și scriitor. Dar numele său a rămas în memoria creștinilor din lumea întreagă doar datorită imnului Multă vreme eu am rătăcit. Cei care l-au cunoscut au spus că era Continuă lectura „Multă vreme eu am rătăcit”

Isus, știu mă iubește

Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia puse în dragoste, să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii care sunt lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.” Efeseni 3:17-19

 

Nu există nicio îndoială că acest imn a îndreptat inimile copiilor spre Isus Cristos mai mult decât oricare altul. A fost scris sub formă de Continuă lectura „Isus, știu mă iubește”

M-am hotătât să-L urmez pe Isus

„Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze.” Luca 9:23

 

M-am hotărât să-L urmez pe Isus se numără printre cele mai cunoscute imnuri creștine, fiind cântat în special la serviciile de evanghelizare sau de botez. Versurile au fost inspirate de o întâmplare din Continuă lectura „M-am hotătât să-L urmez pe Isus”

Aleluia!

„După aceea, am auzit în cer un glas puternic de gloată multă, care zicea: Aleluia! Ale Domnului, Dumnezeului nostru, sunt mântuirea, slava, cinstea și puterea!” Apocalipsa 19:1

Pentru că am intrat în săptămâna în care sărbătorim înălțarea Domnului Isus la ceruri, vă propun să ne oprim la una din cele mai apreciate și ascultate lucrări, care are ca temă înalțarea și glorificarea Creatorului: corul Aleluia din oratoriul Messiah, scris de Georg Friedrich Händel.

În general, când vorbim de “oratoriu”, ne gândim la o Continuă lectura „Aleluia!”