Misiunea din Ucraina: Actualizări 24 Aprilie 2019





Omul milostiv va fi binecuvântat, pentru că dă săracului din pâinea lui.
Proverbele 22:9

Mulțumim Domnului și celor care au ajutat această lucrare, suntem copleșiți să vedem tristețea celor ce locuiesc aici. Ne bucurăm de ajutorul Domnului cu care am putut aduce bucurie în 600 de familii care au primit și vor primi câte un pachet de alimente și pâine înainte de Paște.

Continuă lectura „Misiunea din Ucraina: Actualizări 24 Aprilie 2019”

Misiunea din Ucraina: Actualizări 15 Decembrie 2018

Ferice de cel
ce îngrijește
de cel sărac!…

Echipa de misiune s-a deplasat în regiunea Transcarpatia cu scopul ajutorării comunității de români din satele Poroșcovo, Mircea și Svaleanca.

Multumim fraților din Suceava pentru implicarea lor in lucrarea aceasta. Mare bucurie a fost pentru copii care au primit cadouri. Câteva familii au fost ajutate cu lemne, sobe, medicamente și financiar. Slava este a Domnului!

Continuă lectura „Misiunea din Ucraina: Actualizări 15 Decembrie 2018”

Misiunea din Ucraina: Actualizări 7 Decembrie 2018

Echipa de misiune s-a deplasat în zona de conflict din Ucraina cu scopul ajutorării persoanelor în nevoie din acea zonă.

Au fost vizitate următoarele localități:

  • Bahmutca
  • Maiorsc
  • Bahmut
  • Krasnogorlovca
  • Curahovo
  • Dacinoe
Continuă lectura „Misiunea din Ucraina: Actualizări 7 Decembrie 2018”

”Cutia de cadou” 2018

Dragi părinți, copii și adolescenți,

Anul acesta, vom organiza același proiect ca în anii trecuți, prin care fiecare copil poate oferi o bucurie copiilor nevoiași din Ucraina și/sau din județul Vaslui, în colaborare cu Grupul MGM (Misionând Generația de Mâine).

Cadourile trebuie să fie ambalate frumos și să conțină o etichetă pe ambalaj, cu vârsta si sexul copilului pentru care s-a pregătit cadoul:  Băiat/Fată: 3 – 6 ani, 7 – 10 ani sau 11 – 14 ani). 

Ce să conțină cadoul?
dulciuri (ex. ciocolata, biscuiti, napolitane, cât mai multe), dar NU ceva perisabil (ex. banane, portocale, iaurt sau compot în borcan de sticlă etc.)
jucării potrivite pentru vârsta copilului (a nu se ocupa spațiul cutiei cu volumul jucăriei   (ex. un urs mare etc.)
produse de igiena personala: perie și pastă de dinți, săpun, șampon, gel de dus etc.
articole de îmbrăcăminte: un fular, căciulă, ciorapi groși sau manuși (fără haine)

O RUGĂMINTE: Nu puneți în cutii lucruri pe care nu v-ar plăcea nici vouă să le primiți.

Cadourile se vor colecta la Școala Duminicala BETELINO pânâ în data de 16.12.2018, inclusiv.

Pentru donații și detalii apelați la:
Lucian Vatamanu: 0732116589
 

Misiunea din Ucraina, actualizări 22.10.2018

Ajutor în zona de război a Ucrainei

Au fost vizitate următoarele 8 localități:

  • Petrovca
  • Novoaidar
  • Severodonetc
  • Jovanca
  • Maiorsc
  • Bahmutca
  • Ostroe
  • Crasnogorlovca

S-au facut 6 evanghelizări unde oamenii au ascultat Cuvântul lui Dumnezeu. Au fost organizate 3 mese cu aproximativ 190 persoane.

citește mai mult

Misiunea Din Ucraina: Actualizări 29 Iunie 2018

Este o vorbă „ca după război” şi e adevărată. Dar si mai trist e că războiul continuă, din păcate. Locuitorii din Slavnoe au parte de amândouă…
In Slavnoe au rămas doar 70 de locuitori dintre care 9 sunt copilaşi.
Este o tristețe doar să priveşti aceşti copilaşi nevinovați care se joacă printre ruine şi care nu văd altceva decât durere şi necaz.

Haideți să ne rugăm ca Dumnezeu să se îndure de oamenii din zona de război din Ucraina şi să trimită vremuri de îndurare.

Misiunea din Ucraina: Actualizări 8.02.2018

SLAVIT SĂ FIE DOMNUL!
Cu ajutorul lui Dumnezeu ne întoarcem din zona de război. Suntem recunoscători Domnului care ne-a ocrotit și ne-a binecuvântat peste tot pe unde am fost.

Cu ajutorul Domnului și a unor frați care au susținut financiar am putut să ajutăm cu:

  • 6 mese cu scop de evanghelizare unde 350 de persoane au ascultat Evanghelia
  • 250 metri cubi de lemne
  • o drujbă
  • 300 pachete cu alimente
  • 400 pâini
  • 660 litri de motorină pentru mașinile misionarilor
  • S-a realizat sistemul de încălzire a unui centru de reabilitare
  • Un copilaș ajutat financiar pentru spitalizare
  • Ajutor financiar pentru 13 echipe de misiune

    Mulțumim tuturor celor care vă rugați și susțineți lucrarea din Ucraina.


Iacob Daniel

Misiunea din Ucraina: Actualizări 19.12.2017

Echipa de misiune s-a deplasat în zona de conflict a Ucrainei, acolo unde iarăși s-a deschis focul peste Noua Luganca. 4 persoane au murit iar alte 8 persoane (printre care și un copil) au fost rănite și au fost aduse la spitalul nostru din Svetlodarsk.

Cerem sprijin în rugăciune pentru echipa de misiune în localitatea Novoluganca. S-a deschis focul asupra unor case, urmează evacuarea copiilor. Continuă lectura „Misiunea din Ucraina: Actualizări 19.12.2017”

MGM: Pregătiri pentru campania de iarnă din Vaslui și Ucraina

Ne pregatim intens pentru campania de iarna. Grupul MGM va calatori intre 26-30 decembrie in judetul Vaslui, iar intre 5-7 ianuarie vom vizita copii si familii fin Ucraina. Vom duce daruri, dar scopul primordial e sa ducem mesajul ca pentru fiecare inima exista un Mantuitor: Domnul Isus Hristos !

Hainele donate de catre dumneavoastra vor imbraca o parte din copiii Romaniei, iar alimentele oferite de dumneavoastra vor aseza poate o masa normala in casele ce vor fi vizitate.

E drept, nu putem acoperi toata România. Nici macar toate satele vizitate,dar nu acesta este scopul nostru. Cu cat putem, dupa puterea data de Dumnezeu, vrem sa fim de folos.
Multumiri Bisericilor partenere, multumiri Scolii Duminicale BETELINO si tuturor celor implicati PERSONAL.

Un LIKE nu schimba cu nimic starea unui copil, a unei familii. Rasplatiri de la Dumnezeu celor ce au inteles acest aspect.

Nota: Scopul postarilor e de a angrena cati mai multi OAMENI in facerea de bine si de a incerca sa oferim un exemplu personal!

Sursa: Grupul MGM