„Preaiubiților, vă sfătuiesc ca pe niște străini și călători să vă feriți de poftele firii pământești care se războiesc cu sufletul.” 1 Petru 2:11
Marshal W. Taylor susține, în lucrarea sa, Revival Hymms and Plantation Melodies, că imnul provine din grupurile de sclavi afro-americani, care munceau în a doua jumatate a secolului al XVIII-lea pe plantațiile de bumbac sau de tutun ale burghezilor din America de Sud. Astăzi este bine cunoscut faptul că din cultura sclavilor au apărut foarte multe cântece religioase. De fapt, primul vers al refrenului original era „I’m going there to see my mother” („Mă duc acol’ s-o văd pe mama”), care a fost schimbat ulterior pentru a se potrivi cu năzuința creștină în: „Mă-ndrept spre cer să-L văd pe Tatăl”. Acel vers original făcea referire la eliberarea sclavilor și la reîntoarcerea lor în țările de baștină pentru a-și mai vedea încă o dată mamele înainte de a muri.
Imnul Sunt un pribeag fără de țară s-a răspândit destul de repede în mai toate coloniile afro-americane și era fredonat ca un cântec de jale în timpul întâlnirilor din jurul focului, seara, după terminarea lucrului, dar era cântat și în cadrul slujbelor de închinare din ziua de odihnă. Nu a trecut mult timp până când a fost auzit de creștinii albi și adoptat exclusiv ca imn religios în închinarea lor publică. Charles D. Tillman, un cunoscut evanghelist, compozitor și promotor al imnurilor creștine vechi, a preluat acest imn și l-a corectat atât din punct de vedere poetic, cât și muzical, i-a adăugat încă două strofe compuse de Marshal W. Taylor și l-a publicat într-o culegere de imnuri în anul 1891. C. D. Tillman este cunoscut astăzi în special pentru compunerea melodiilor imnurilor Am o carte ce-o iubesc, Viața-i ca un tren de munte, Doamne, dă-mi credința veche și Când la capăt de drum voi sosi.
Bebe și Bianca Ciuașu – Voi cânta doar despre Isus, volumul 2
