18 octombrie 2014

Legea Domnului este desăvârşită …; este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor.
Psalmul 19.7

Cartea

Un predicator călătorea odată cu trenul spre Chicago, SUA. Lângă el aşezase o Biblie şi un mers al trenurilor. Un călător i-a spus arătând spre Biblie: „Cartea aceasta veche o consider de mult depăşită“. – „Într-adevăr?“, a fost răspunsul predicatorului. – „Da“, replică celălalt, „Vechiul Testament constă din poveşti şi istorisiri care nu par adevărate, iar pe acestea se bazează Noul Testament“. – „Azi de dimineaţă“, a răspuns predicatorul, „înainte de plecare mi-am cumpărat în gară acest mers al trenurilor şi de patru ore compar acesta cu staţiile şi orele de sosire ale trenurilor şi corespund. Dacă până aici a fost de încredere, sunt convins că va fi aşa până la Chicago“. – „Ce are a face aceasta cu constatarea mea?“, se miră celălalt. – „Ei, bine, vreau să vă spun. Această carte, Biblia, a fost pusă la probă de milioane de oameni şi chiar eu însumi am probat-o din copilărie. Multe din promisiunile, pe care le conţine, s-au împlinit deja, iar celelalte se vor împlini. Ea este un itinerar de încredere pentru călătoria omului. Dacă aţi fi probat Biblia la fel ca mine, atunci v-aţi fi îndreptat viaţa după ea. Atunci L-aţi fi cunoscut pe Acela care este «calea, adevărul şi viaţa», pe Mântuitorul, de care aveţi nevoie ca şi conducător sigur.“

#Sămânţa bună

Seară specială cu pastorul Luigi Miţoi

luigi_mitoi_big2Vă invităm să participaţi cu noi, joi seara, 24 iulie 2014, de la ora 7:00 PM la o seară specială de evanghelizare şi creştere spirituală cu pastorul Luigi Miţoi din Chicago, SUA.

Lansaţi această invitaţie prietenilor dumneavoastră şi celor cu care interacţionaţi!

Joi seara de la ora 7:00 PM locul tău este la Biserica BETEL. Te asteptăm!

Print