Bunicul meu iubea viața, mai ales atunci când putea să facă o glumă cuiva. Până când într-o duminică rece, în Chicago, bunicul meu s-a gândit că poate Dumnezeu îi făcuse și lui o glumă. Atunci nu i-a prea plăcut. El era tâmplar. Chiar în acea zi fusese la biserică să facă niște cufere de lemn pentru haine și niște articole pe care le trimeteau la un orfelinat din China. Când a ajuns acasă a băgat mâna în buzunarul cămășii să scoată ochelarii, dar nu erau acolo. Era sigur că de dimineață îi pusese acolo, așa că s-a întors la biserică.
I-a căutat peste tot, dar nu i-a găsit. Atunci s-a gândit că poate îi căzuseră din buzunarul de la cămașă fără să-și dea seama, în timp ce lucra la acele cufere pe care le închisese și împachetase. Ochelarii lui noi aveau să ajungă în China! Marea criză era la apogeu, iar bunicul meu avea șase copii. Dăduse 20 de dolari pe ochelarii aceia. „Nu e drept – i-a zis lui Dumnezeu, în timp ce conducea supărat spre casă. Eu am făcut treabă bună, am dăruit timp și bani și acum să am parte de așa ceva?”
Câteva luni după, directorul orfelinatului era în vizită în Statele Unite. Voia să viziteze toate bisericile care l-au ajutat cât a fost în China, așa că a ajuns într-o noapte și la mica bisericuță din Chicago unde lucra bunicul meu. Bunicul și familia lui se numărau printre credincioși, ca de obicei. Misionarul a început să le mulțumească oamenilor pentru bunătatea cu care au ajutat orfelinatul prin donațiile fiecăruia. „Dar mai ales – a zis – doresc să vă mulțumesc pentru perechea de ochelari pe care ați trimis-o. După cum știți, comuniștii intraseră în orfelinat, distrugând tot ce aveam, inclusiv ochelarii mei. Eram disperat! Chiar dacă aș fi avut bani să-mi cumpăr alții, nu aveam de unde să-i iau. Și pe lângă faptul că nu vedeam bine, în fiecare zi mă durea capul îngrozitor, așa că eu și colegii mei ne-am rugat mult la Dumnezeu pentru asta. Atunci au ajuns donațiile voastre. După ce au scos totul din cutii au găsit niște ochelari în una dintre ele”.
Misionarul a făcut o pauză lungă, pentru a-i lăsa pe toți să gândească la spusele lui. Apoi, încă emoționat, continuă: „Prieteni, când mi-am pus ochelarii, erau ca și cum fuseseră făcuți exact pentru mine! Vreau să vă mulțumesc pentru ajutorul pe care mi l-ați dat!”.
Toate persoanele prezente erau mulțumite de miraculoșii ochelari. Credeau însă că misionarul a încurcat bisericile. Nu era nicio pereche de ochelari pe lista lucrurilor trimise de ei în China. Dar, stând pe scaun, undeva în spate, cu lacrimi în ochi un tâmplar obișnuit a înțeles că Tâmplarul Maestru îi folosise într-un mod extraordinar.