Îmi pare rău de tot ce-n viaţă
putut-am pierde în zadar
dar după vremea mea pierdută
îmi pare rău cel mai amar.
Îmi pare rău după Cuvântul
ce l-am ştiut şi nu l-am spus
de tot ce nu mai pot întoarce
căci timpul meu pierdut s-a dus.
Îmi pare rău după iubirea
ce-o datoram şi n-am ştiut
c-atâţi din cei ce-o aşteptară
s-au dus cu timpul meu pierdut.
Îmi pare rău după-mpăcarea
ce n-am căutat-o când puteam
acum s-a dus şi ea şi harul
cu timpul care nu-l mai am.
Îmi pare rău după pierzarea
atâtora din dragii mei
nu i-am chemat de-ajuns – şi-s pururi
cu timpul meu pierduţi şi ei.
Îmi pare rău amar, Isuse,
de cât puteam şi n-am făcut
cum am să pot răspunde-odată
de timpul meu pierdut, pierdut!…