Astăzi ne oprim la poezie a lui Traian Dorz. O poezie scrisă înainte de 1989, care anticipa, încă de pe atunci, starea Bisericii și a credinioșilor în vremurile din urmă.
Nu-i greu…
Nu-i greu ce dăm noi pentru Domnul,
Ce-a dat El pentru noi e greu,
Nu Dumnezeu pe noi ne lasă,
Ci noi lăsăm pe Dumnezeu!
Nu-s prea multe cântări cu lacrimi,
Ci lacrimi fără de cântări,
Nu-s prea multe-adunări în lume,
Prea multă-i lumea-n adunări.
Nu-i prea mult harul în vorbire,
Vorbiri prea multe-s fără har,
Nu-i prea puţină alergarea,
Ci e prea multă în zadar.
Nu spun prea mult despre iubire
Acei ce-o au şi o trăiesc,
Ci prea puţin o au aceia
Ce-o prea tot cântă şi-o vorbesc.
Nu-i prea mult preţ pentru credinţă,
Ci-i prea puţină cea de preţ,
Nu-s rare scrierile sfinte,
Sunt rare sfintele vieţi.
Prea gol e drumul mântuirii,
Iar drumul iadului prea plin,
– Şi ziua de-azi e-atât de scumpă,
Dar noi o facem prea puţin!
Versurile au fost puse de Estera Harasemiuc pe muzică, iar interpretarea aparține grupului Acustic.
