Pe 1 mai 2015, aproape 80 de tineri din Biserica “BETEL” Dumbrăveni, judeţul Suceava, şi câţiva de la Corocăieşti, însoţiţi de liderii Corneliu Hrebenciuc şi Stelică Strugariu, au avut parte de un timp binecuvântat la Camp Cristia, Voroneţ.
La aproape 15 km de Gura Humorului, în mijlocul naturii, înconjuraţi de creaţia minunată a lui Dumnezeu, am fost motivaţi la reflecţie şi mulţumire pentru harul şi binecuvântările pe care le primim de la El.
Am avut ocazia să avem împreună diferite activităţi care ne-au ajutat să ne cunoaştem, motivându-ne la lucrul în echipă, menţionăm doar câteva: echitaţie, tiroliană, fotbal, volei, plimbări, diferite jocuri etc, iar o parte dintre tinerii, mai harnici, au pregătit masa mult aşteptată şi delicioasă.
Evenimentul care a dat şi mai mult farmec acestei întâlniri a fost timpul de părtăşie din jurul focului de tabară, moment în care am avut posibilitatea să Îl înălţăm prin căntări, pe Cel care a încununat ziua cu bunatate, şi bineînţeles, am adus rugăciuni de mulţumire Domnului care ne-a dăruit aceasta zi minunată.
Autori: Raluca Iacob şi Alin Burduja
Moderator: Adrian Iacob