Evenimentul de la Dumbrăveni în imagini

Suceava Evanghelica

Din cauza vremii ploioase evenimentul organizat de Primăria Dumbrăveni a avut loc în Sala Sporturilor din localitate. Data de 30 iunie va rămâne ca o dată importantă în ceea ce privește promovarea familiei naturale la Dumbrăveni. Coaliția pentru Familie a fost reprezentată la acest eveniment chiar de președintele ei Mihai Gheorghiu. Senatorul Titus Corlățean a remarcat diversitatea denominațiilor prezente. Primarul localității Dumbrăveni, Ioan Pavăl, a oficiat și o cununie civilă care s-a potrivit să fie chiar în ziua când în localitate, la Sala Sporturilor, s-a sărbătorit ”Marea Zi a Familiei”. Primarul a mărturisit că a fost cununia civilă cu cel mai mare număr de martori.

IMG-20180630-WA0010

20180630_164015

Vezi articolul original

Daniel Iacob este din nou în Ucraina

Suceava Evanghelica

Daniel Iacob este din localitatea Dumbrăveni, județul Suceava. Este persoana de contact din Suceava, pentru Ucraina, implicată în a facilita ajutorul celor care au probleme serioase cauzate de războiul care a făcut și încă face victime și pagube însemnate. Aseară mi-a transmis că se află din nou în zona de război din Ucraina cu un grup de români din țară și din Spania. Când va reveni în țară va povesti mai multe. Iată deocamdată doar ceva fotografii.

wp-1502969094217. Daniel Iacob

Vezi articolul original

BETELINO la Conferința regionala EGM Suceava – ”Cu capul in NORI”

BETELINO la Cursul pentru învățătorii de Școala Duminicală – Nivelul I – Ițcani

Fotografii de la Conferinta anuala a tinerilor din Comunitatea Regionala Penticostala Suceava

Suceava Evanghelica

Conferinta de tineret de saptamana trecuta se pare ca a fost una reusita. Invitatii pentru a se adresa tinerilor la aceasta editie a conferintei au fost pastorul Constantin Macoveiciuc si pastorul Dragos Croitor. Tema aleasa a fost : Invatatura despre Duhul Sfant. Mai jos am postat trei fotografii primite de la Tiberiu Buliga, unul dintre organizatorii conferintei.

Vezi articolul original

Talantul in negot 2014 – etapa internationala

Suceava Evanghelica

În perioada 8-10 August, la Biserica Sfânta Treime din Bistiţa, s-a organizat etapa internaţională a concursului biblic „Talantul în negoţ”. Au participat 260 de copii, tineri şi adulti (concurenţi, însoţitori, învăţători) din Austria, Franţa, Grecia, Irlanda, Italia, Portugalia, Spania şi România. Comunitatea de Suceava a avut 33 de participanţi iar dintre ei 26 au fost premiaţi.

Mare este Domnul şi foarte vrednic de Laudă! El nu se lasă lipsit de mărturie. Ne bucurăm să vedem an de an, numărul crescând al copiilor, tinerilor şi adulţilor dornici să cunoască tot mai mult pe Domnul prin Scripturi.

Mulţumim fraţilor slujitori din Comunitatea de Suceava, fratelui Liviu Axinte şi Aurel Şoltuzu care ne-au sprijinit şi au făcut ca aceste zile de concurs să fie mai plăcute, punându-ne la dispoziţie mijlocul de transport(autocarul). Astfel copiii au avut ocazia să se cunoască mai bine între ei şi să aibă parte de părtăşii frumoase.

Fiţi binecuvântaţi…

Vezi articolul original 7 cuvinte mai mult

Fotografii de pe stadionul Areni – 26 iulie 2014